Ultimele Știri

Flori cu miros de risipă în instituțiile publice: Guvernul și BNR au tocat zeci de mii de euro pe aranjamente în plină austeritate

În plin an cu măsuri de austeritate, cu TVA majorat, impozite pe locuințe mărite și pensii înghețate, instituțiile statului continuă să aloce sume exorbitante pentru aranjamente florale utilizate la evenimentele protocolare. Vorbim despre cheltuieli care ajung la zeci de mii de euro, în condițiile în care populația este afectată de politicile de reducere a deficitului bugetar.

Aranjamentele florale rămân o constantă a întâlnirilor oficiale, iar instituții-cheie ale statului nu par să fi redus bugetele pentru acest tip de achiziții.

21.000 de euro pentru flori la Cancelaria lui Jurca

În subordinea directă a premierului, Cancelaria condusă de Mihai Jurca, apropiat al lui Ilie Bolojan și fost city manager al municipiului Oradea, a alocat în aprilie 2026 suma de 21.700 euro fără TVA pentru aranjamente florale, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Contractul prevede livrarea mai multor tipuri de produse florale pentru protocol. De la buchete cu 7, 9 sau 15 fire de flori, până la aranjamente complexe în coșuri decorative sau coroane funerare de mari dimensiuni.

Lista include, printre altele, aranjamente florale în vase de ceramică sau sticlă, buchete de diverse dimensiuni, coșuri decorative cu până la 25 de fire de flori, precum și coroane funerare cu diametrul de 140 cm.

19.000 de euro pentru aranjamente florale la BNR

Și Banca Națională a României, condusă de Mugur Isărescu, a cheltuit 19.400 euro fără TVA pentru aranjamente florale. Contractul, atribuit prin licitație directă, datează din ianuarie 2026, potrivit datelor consultate de Cotidianul, și include:

  • 15 ARANJAMENT FLORAL TIP COȘ MARE – PROTOCOL la un preț de 770 lei fără TVA bucata.
  • 17 ARANJAMENT FLORAL TIP BUCHET MEDIU la un preț de 250 lei fără TVA bucata.
  • 150 ARANJAMENT FLORAL MIC în valoare de 70 lei fără TVA bucata.
  • 10 ARANJAMENT FLORAL TIP COȘ MEDIU la un preț de 380 lei fără TVA bucata.
  • 14 ARANJAMENT FLORAL TIP COȘ MARE la un preț de 550 lei fără TVA bucata.
  • 30 COROANĂ FUNERARĂ MODEL I în valoare de 1.000 lei fără TVA bucata.
  • 30 COROANĂ FUNERARĂ MODEL II în valoare de 700 de lei fără TVA bucata.
  • 14 ARANJAMENT FLORAL TIP BUCHET MARE în valoare de 310 lei fără TVA bucata.
  • 14 ARANJAMENT FLORAL TIP BUCHET MIC în valoare de 172 lei fără TVA bucata.
  • 10 ARANJAMENT FLORAL OVAL MODEL I în valoare de 290 lei fără TVA bucata.

BNR a mai realizat o achiziție similară și în iunie 2025, în valoare de 12.460 de euro fără TVA, potrivit datelor centralizatre de data.g4d.ro.

Știri Recente

În Tendințe

Alegerea Editorului

Marea escrocherie din energie: Cum a ajuns România captivă importurilor scumpe și de ce au explodat prețurile cu 445% în timp ce sistemul național este în colaps

445% scumpire la energie: bilanțul real al miniștrilor energiei în ultimii 10 ani Toți miniștrii Energiei din ultimii 10 ani s-au lăudat cu „marile realizări” ale industriei pe perioada mandatelor lor. Să vedem cine sunt și ce au lăsat în urmă: Florin Petcu (2017-2018), Anton Anton (2018-2019), Virgil-Daniel Popescu (2019-2023), Sebastian Burduja (2023-2025), Bogdan-Gruia Ivan (2025-2026), Ilie Bolojan (interimar două luni in 2026). Cel mai grav...

Frații Pavăl, vecinii lui Gigi Becali! Cum au mutilat magnații de la Dedeman o clădire monument istoric din inima Capitalei. Autoritățile sunt oarbe?

Banii cumpără influență, dar ar trebui oare să le permită afaceriștilor să șteargă cu buretele legile patrimoniului național? Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii imperiului Dedeman, vecinii lui Gigi Becali se află în centrul unei controverse de urbanism. Imobilul lor somptuos din Aleea Alexandru a fost supus unor modificări arhitecturale majore – lift, terase, foișoare...

Flori cu miros de risipă în instituțiile publice: Guvernul și BNR au tocat zeci de mii de euro pe aranjamente în plină austeritate

În plin an cu măsuri de austeritate, cu TVA majorat, impozite pe locuințe mărite și pensii înghețate, instituțiile statului continuă să aloce sume exorbitante pentru aranjamente florale utilizate la evenimentele protocolare. Vorbim despre cheltuieli care ajung la zeci de mii de euro, în condițiile în care populația este afectată de politicile de reducere a deficitului...

Adevărul la tine, în fiecare știre.

Știri Recente

©2026- Realitatea Știrii. Toate drepturile rezervate.