În 2026, una dintre cele mai mari vulnerabilități ale României nu vine din exterior, ci din interior: o parte a presei care a abandonat interesul public și a devenit vehicul de propagandă, manipulare și relativizare a adevărului, servind – direct sau indirect – interesele Rusiei. Nu mai vorbim despre derapaje izolate, ci despre un fenomen sistemic care erodează securitatea națională zi de zi.

Sub pretextul „pluralismului de opinii”, televiziuni, site-uri și „analiști” de serviciu promovează constant narațiuni favorabile Kremlinului: minimalizarea agresiunii ruse, demonizarea Uniunii Europene, discreditarea NATO și cultivarea neîncrederii în instituțiile statului român. Totul ambalat într-un limbaj aparent critic, „anti-sistem”, dar care urmează fidel liniile de propagandă cunoscute.

Această presă nu informează, ci intoxică. Nu pune întrebări, ci livrează concluzii convenabile. De la teorii conspiraționiste despre UE până la prezentarea Rusiei ca „alternativă morală” la Occident, mesajul este constant: România ar fi o victimă a propriilor alianțe, iar salvarea ar veni din ruperea legăturilor europene. Este o minciună periculoasă, repetată obsesiv, cu scopul de a slăbi coeziunea socială și orientarea strategică a țării.

Mai grav este că acest tip de presă este tolerat, uneori chiar finanțat indirect, prin publicitate de stat, contracte obscure sau protecție politică. În loc să fie tratată ca o problemă de securitate, dezinformarea devine spectacol de prime-time. Instituțiile statului privesc pasiv, în timp ce spațiul public este ocupat de voci care lucrează împotriva interesului național.

Efectele sunt deja vizibile: creșterea euroscepticismului, radicalizarea discursului public, scăderea încrederii în democrație și în partenerii strategici. Exact obiectivele urmărite de propaganda rusă. Când o societate nu mai știe ce să creadă, devine ușor de manipulat.

În 2026, presa aservită Rusiei nu mai este doar o rușine profesională. Este un risc major. Un pericol real pentru stabilitatea democratică și pentru poziția României în Europa. Iar ignorarea acestui fenomen nu este neutralitate – este complicitate.