Ultimele Știri

Magie financiară la Parchet: 50% în plus, din pix

Procurorul general al României, Cristina Chiriac, a semnat în luna aprilie a acestui an odinul 731/29 aprilie 2026 prin care a inclus două sporuri de câte 25% în salariul de bază al managerilor economici de la parchetele Curţilor de Apel, parchetele Tribunalelor şi parchetul Înaltei Curţi, potrivit unor documente consultate.

Majorarea salarială operează de la data de 12 aprilie 2026. Managerii economici ajung astfel la salarii de bază de peste 25.000 de lei pe lună.

„Ordinul nr. 731/2026 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost emis în vederea rectificării actelor administrative privind salarizarea managerilor economici ai compartimentelor economico-financiare şi administrative din cadrul parchetelor de pe langă curţile de apel şi parchetelor de pe lângă tribunale, emise începând cu data de 12.04.2020, prin includerea în salariul de bază a două elemente salariale distincte.

Majorarea salarială provine din reconstrucţia salariului de bază şi din aplicarea majorărilor succesive prevăzute de actele normative din perioada de referinţă.

Numărul total al beneficiarilor este de 58 de manageri economici ai compartimentelor economico-financiare şi administrative din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Impactul bugetar ca urmare a acestui ordin este de 66.000 lei/brut lunar”, a arătat Biroul de presă al Parchetului general.

„Funcționarii publici au obținut pe cale judecătorească recunoașterea a două sporuri de 25% fiecare, pentru stabilitatea în funcție, care au fost puse în plată sub formă de despăgubiri și plată eșalonată.

Prin acest ordin, procurorul general a introdus în bază aceste sporuri. Gândiţi-vă că li s-a majorat baza cu 50%. Și se majorează implicit sporurile pentru că acesta se calculează în procent din bază.

Aceste compartimente se pot oricând desființa pentru economii reale la bugetul de stat întrucât lună de lună fac aceleaşi acte care rezultă din programe prestabilite.

Managerul economic al unui PCA (parchet de pe lângă curtea de apel) câștigă aproape cât procurorul general de curte. Procurorii de la locale nici nu visează la atâta”, a explicat un magistrat pentru G4Media.

Tot în aprlie, un ordin semnat de prim-adjunctul procurorului general, Ionuț Ciprian Spiridon, a actualizat salariile procurorilor cu indicele de inflație, la care să se adauge dobânda legală penalizatoare, aferente aproape întregului an 2018.

Știri Recente

În Tendințe

Alegerea Editorului

Marea escrocherie din energie: Cum a ajuns România captivă importurilor scumpe și de ce au explodat prețurile cu 445% în timp ce sistemul național este în colaps

445% scumpire la energie: bilanțul real al miniștrilor energiei în ultimii 10 ani Toți miniștrii Energiei din ultimii 10 ani s-au lăudat cu „marile realizări” ale industriei pe perioada mandatelor lor. Să vedem cine sunt și ce au lăsat în urmă: Florin Petcu (2017-2018), Anton Anton (2018-2019), Virgil-Daniel Popescu (2019-2023), Sebastian Burduja (2023-2025), Bogdan-Gruia Ivan (2025-2026), Ilie Bolojan (interimar două luni in 2026). Cel mai grav...

Frații Pavăl, vecinii lui Gigi Becali! Cum au mutilat magnații de la Dedeman o clădire monument istoric din inima Capitalei. Autoritățile sunt oarbe?

Banii cumpără influență, dar ar trebui oare să le permită afaceriștilor să șteargă cu buretele legile patrimoniului național? Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii imperiului Dedeman, vecinii lui Gigi Becali se află în centrul unei controverse de urbanism. Imobilul lor somptuos din Aleea Alexandru a fost supus unor modificări arhitecturale majore – lift, terase, foișoare...

Flori cu miros de risipă în instituțiile publice: Guvernul și BNR au tocat zeci de mii de euro pe aranjamente în plină austeritate

În plin an cu măsuri de austeritate, cu TVA majorat, impozite pe locuințe mărite și pensii înghețate, instituțiile statului continuă să aloce sume exorbitante pentru aranjamente florale utilizate la evenimentele protocolare. Vorbim despre cheltuieli care ajung la zeci de mii de euro, în condițiile în care populația este afectată de politicile de reducere a deficitului...

Adevărul la tine, în fiecare știre.

Știri Recente

©2026- Realitatea Știrii. Toate drepturile rezervate.