Ultimele Știri

Chipul lui Trump pe dolari: Presiuni la Trezoreria SUA pentru o bancnotă istorică de 250 de dolari

Administraţia Trump face presiuni pentru a fi tipărită o bancnotă de 250 de dolari cu efigia preşedintelui, ceea ce ar fi o premieră pentru o persoană în viaţă în decurs de peste 150 de ani.

Proiectul face parte dintr-o serie de decizii menite să imprime amprenta lui Donald Trump asupra numeroaselor clădiri sau simboluri ale Statelor Unite, stârnind acuzaţii de cult al personalităţii.

Ziarul a intervievat foşti şi actuali angajaţi ai Biroului de Gravură şi Tipografie (BEP) al agenţiei responsabile pentru moneda naţională. Aceştia au relatat, sub acoperirea anonimatului, despre ordine repetate în acest sens venite de la înalţi responsabili politici ai Trezoreriei – trezorierul Statelor Unite, Brandon Beach, şi principalul său consilier, Mike Brown.

Pictorul britanic Iain Alexander a confirmat, la rândul său, pentru Washington Post, că Donald Trump a aprobat propuneri care includeau, în special, adăugarea culorilor steagului american şi a unui logo care să marcheze viitoarea celebrare a 250 de ani de la fondarea Statelor Unite.

Legea interzice apariţia persoanelor în viaţă pe bancnote

Apariţia unei persoane în viaţă pe o bancnotă este interzisă din 1866, dată la care „un birocrat de nivel mediu din cadrul Trezoreriei a apărut pe o bancnotă de 5 cenţi”, menţionează ziarul american.

Un proiect de lege care i-ar permite lui Donald Trump să-şi ducă la bun sfârşit proiectul a fost prezentat Congresului în 2025, în cadrul măsurilor legate de aniversare, marcată prin evenimente în iunie şi iulie. Dar acesta a rămas fără urmări. Un purtător de cuvânt al Trezoreriei a declarat cotidianului că serviciul de tipografie efectuează „pregătirile şi verificările necesare”.

Șefa Biroului de Gravură s-a opus proiectului

Potrivit cotidianului, directoarea BEP, Patricia Solimene, s-a opus autorităţilor, ridicând probleme juridice şi asigurând că un astfel de proiect ar dura ani de zile. Dar ea a fost demisă la sfârşitul lunii aprilie de către Trezorerie.

Ea şi-a explicat decizia în faţa personalului său, comentând: „Aici se opreşte responsabilitatea”.

În martie, responsabila a trebuit să autorizeze semnătura lui Donald Trump pe viitoarele bancnote de 100 de dolari, o premieră pentru un preşedinte al Statelor Unite în exerciţiu. Din 1861, pe bancnotele verzi apărea doar semnătura secretarului american al Trezoreriei şi a trezorierului Statelor Unite.

Știri Recente

În Tendințe

Alegerea Editorului

Marea escrocherie din energie: Cum a ajuns România captivă importurilor scumpe și de ce au explodat prețurile cu 445% în timp ce sistemul național este în colaps

445% scumpire la energie: bilanțul real al miniștrilor energiei în ultimii 10 ani Toți miniștrii Energiei din ultimii 10 ani s-au lăudat cu „marile realizări” ale industriei pe perioada mandatelor lor. Să vedem cine sunt și ce au lăsat în urmă: Florin Petcu (2017-2018), Anton Anton (2018-2019), Virgil-Daniel Popescu (2019-2023), Sebastian Burduja (2023-2025), Bogdan-Gruia Ivan (2025-2026), Ilie Bolojan (interimar două luni in 2026). Cel mai grav...

Frații Pavăl, vecinii lui Gigi Becali! Cum au mutilat magnații de la Dedeman o clădire monument istoric din inima Capitalei. Autoritățile sunt oarbe?

Banii cumpără influență, dar ar trebui oare să le permită afaceriștilor să șteargă cu buretele legile patrimoniului național? Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii imperiului Dedeman, vecinii lui Gigi Becali se află în centrul unei controverse de urbanism. Imobilul lor somptuos din Aleea Alexandru a fost supus unor modificări arhitecturale majore – lift, terase, foișoare...

Flori cu miros de risipă în instituțiile publice: Guvernul și BNR au tocat zeci de mii de euro pe aranjamente în plină austeritate

În plin an cu măsuri de austeritate, cu TVA majorat, impozite pe locuințe mărite și pensii înghețate, instituțiile statului continuă să aloce sume exorbitante pentru aranjamente florale utilizate la evenimentele protocolare. Vorbim despre cheltuieli care ajung la zeci de mii de euro, în condițiile în care populația este afectată de politicile de reducere a deficitului...

Adevărul la tine, în fiecare știre.

Știri Recente

©2026- Realitatea Știrii. Toate drepturile rezervate.