Există un anumit tip de coincidență pe care niciun consultant de imagine nu ar îndrăzni să o inventeze. Ca s-o evite. Ar suna prea puțin credibilă. Și totuși, iat-o. În săptămână în care Centrul Vechi s-a transformat într-un afluent al Dâmboviței, iar bulevarde întregi s-au făcut lacuri și mări, stația de metrou Piața Victoriei 2 a găzduit, pentru ore bune, o piscină olimpică. Exact atunci, Bucureștiul a decis să bată la ușa celui mai select club din Europa. Consiliul General a votat aderarea la Eurocities, rețeaua care adună peste 200 de mari orașe europene, la solicitarea primarului general Ciprian Ciucu.

Un club select, cerut de un oraș care înota

Eurocities nu e un fan-club oarecare. E rețeaua unde marile capitale își fac lobby la Bruxelles. Își împart bune practici de urbanism. Și, cel mai important pentru un buget municipal etern subțire, își dispută finanțări europene.

Membru înseamnă, teoretic, acces mai bun la fonduri. Schimb de experiență cu alte metropole. Colaborare cu experți în mobilitate și digitalizare. Plus un drept de vot în cadrul rețelei. Toate lucruri frumoase, pe hârtie. Hârtie care, zilele astea, era pe undeva prin Piața Victoriei. Plutind.

Un abonament la sală, făcut în ianuarie

Bucureștiul nu e chiar la primul contact cu acest club exclusivist. A mai fost membru între 2001 și 2012, până a ieșit din rețea. Motivul invocat: n-a valorificat suficient oportunitățile oferite. Cu alte cuvinte: am avut acces la un club select și l-am folosit cam cât folosim abonamentul la sală făcut în ianuarie.

Acum, promisiunea e că lucrurile stau altfel. „Vom fi mai activi”, se spune. „Vom folosi mai bine avantajele rețelei.” O promisiune pe care orice bucureștean care a văzut apa curgând pe lângă BNR o poate aprecia la justa ei valoare simbolică.

Între timp, orașul candidat face probe de piscină publică

Ca să înțelegem exact în ce moment se întâmplă acest pas diplomatic, merită reamintit ce a pățit orașul candidat. În noaptea de 30 iunie spre 1 iulie, o furtună, pe care chiar autoritățile au numit-o cea mai puternică din ultimii 30 de ani, a lovit Capitala. Cod roșu. Vânt de peste 90 km/h. Ploi torențiale.

Bilanțul oficial: peste 1.000 de copaci doborâți, aproape 500 de mașini avariate, peste 2.500 de solicitări gestionate de pompieri.

Vedeta serii: stația de metrou

Vedeta neplanificată a serii a fost stația de metrou Piața Victoriei 2. Apa a ajuns până la nivelul peronului. A blocat magistrala 1 pe ambele sensuri. Un volum estimat la aproximativ 7 milioane de litri, scos cu motopompe, de Armată.

Pasajul Poligrafiei s-a transformat într-un lac. Iar la Parcul Carol, apa a ieșit pur și simplu din lacul care, în mod normal, ar trebui să o conțină pe ea. Nu invers.

Un oraș de secol 21, cu rezervă la subsol

Pe ordinea de zi a aceleiași ședințe extraordinare care a adus aderarea la Eurocities s-au mai aflat subiecte precum viitorul complexului Arenele Romane și transferul pachetului de acțiuni ELCEN către Municipiu. Deci nu vorbim despre o ședință dedicată exclusiv imaginii externe a orașului.

Consilierii au mai cerut, tot atunci, umbrare pentru stațiile de tramvai și autobuz. Gest util pentru verile în care asfaltul se topește sub picioare.

Momentul, nu ideea

Aici stă, de fapt, toată tensiunea acestei povești: un oraș care vrea, pe bună dreptate, să arate european la Bruxelles, în timp ce infrastructura lui de bază – canalizarea, arborii, rețelele electrice – cedează la prima furtună serioasă.

Nimeni nu spune că aderarea la Eurocities e o idee proastă. Dimpotrivă. Accesul la finanțare europeană pentru mobilitate și mediu ar putea fi exact ce-i lipsește Capitalei ca să nu se mai transforme, de fiecare dată când plouă mai tare, în versiunea urbană a unui bazin de inundații.

Vorbim despre momentul ales. Carnetul de membru european, semnat în timp ce stația de metrou se golea cu pompele armatei. E genul de detaliu pe care nu e nevoie să-l inventăm. Se oferă gratuit.